Opinión verificada
2/10 Mala
Anca
23 jun. 2025
Experiență foarte neplăcută!
Am rezervat această locație pentru părinții mei, iar la sosire, gazda le-a reproșat faptul că au făcut rezervarea prin intermediul Expedia. Nu consider că este responsabilitatea oaspeților să cunoască preferințele gazdei în privința platformei de rezervare. Personal, nu aș fi descoperit această locație fără Expedia, așa că prezența lor ar fi trebuit să fie apreciată, nu criticată.
Rezervarea a fost făcută pentru camera „Standard dublă sau twin, baie privată, vedere la vie”, care, conform descrierii, are aproximativ 14 m² și baie privată. Cu toate acestea, părinții mei au fost cazați într-o cameră mai mică, cu baie comună — cameră care apare și pe site ca fiind o variantă inferioară. Li s-a propus un „upgrade” contra cost, dar neștiind ce anume fusese rezervat pentru ei, au refuzat, și astfel au rămas în acea cameră mai mică, cu baie la comun, pe care au trebuit sa o imparta cat au stat cu alti oaspeti.
Camera în sine a fost, în general, curată, dar baia nu. Experiența de ansamblu a fost sub orice așteptări, mai ales având în vedere că am plătit pentru un nivel superior de cazare care nu le-a fost oferit.
























